Text Size
Palatul Cantacuzino, București
|
Tur virtual:
Ilustrație video:
Prezentarea monumentului:
Cod LMI B-II-m-A-19869 Adresa municipiul BUCUREŞTI Calea Victoriei 141 sector 1 Palatul Cantacuzino Datare 1902 Palatul Cantacuzino, situat pe calea Victoriei 141, construit in jurul anului 1902, are o valoare universală, datorită importanţei memoriale deţinute, ca reşedinţă a marelui artist George Enescu, personalitate complexă a muzicii,compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea. Din 1956, palatul Cantacuzino adăposteşte Muzeul Naţional "George Enescu",unde sunt expuse manuscrisele marelui muzician, viorile şi pianele sale, mobilierul original.Muzeul este deschis publicului şi expune documente şi obiecte personale (biblioteca muzicală, tablouri, gravuri, obiecte de artă decorativă, scrisori, programe, cronici, fotografii, documente legate de activitatea muzicianului) care fac cunoscută personalitatea artistului. Palatul s-a ridicat pe locul fostelor case ale "Mamalei sau Păduroaiei Cantacuzino" şi vechii case a Nababului. Locul actual de pe Calea Victoriei, i-a revenit de la mama sa Luxiţa Kreţulescu, căsătorită cu Marele Vornic Grigore Cantacuzino, precum şi prin comasarea de către tatăl său a unor loturi adiacente lotului familiei Kreţulescu. În planul cadastral al Bucureştiului din 1911, Iorgu (Gogu) Cantacuzino, deţinea un lot de mari dimensiuni, cuprins între strada Verde (actuala Gh. Manu), Calea Victoriei şi strada Frumoasă. Clădirea principală a palatului figurează în plan, atenansele cu ieşire în strada Verde şi mica clădire în care va locui George Enescu, nu figurează, ridicându-se mai târziu. În 1913 "Nababul" moare lăsând Palatul din Calea Victoriei moştenire fiului său cel mare, Mihail (1864-1928), la rândul său om politic cunoscut. Este posibil, ca imediat după moartea tatălui său, Mihail Gh. Cantacuzino să construiască pavilionul cel mic, din spatele palatului, precum şi atenansele absolut necesare unei reşedinţe nobiliare (garaj, grajduri, etc.) Până în 1937, când a devenit locuinţa marelui muzician, clădirea a avut diverse destinaţii. Palatul a servit ca sediu al Consiliului de Miniştri până în jurul anilor 1940. În 1967, Maria Cantacuzino-Enescu (născută Rosetti-Teţcani), văduva lui George Enescu, donează imobilul statului. Amplasarea edificiului de-a lungul Căii Victoriei, una dintre cele mai vechi artere urbane ale oraşului, cu caracter eminamente rezidenţial, (devenită simbolică pentru istoria arhitecturii româneşti şi europene), îi sporeşte calitatea de monument de talie universală. Imobilul prezintă o valoare arhitecturală foarte mare, de notorietate în cadrul arhitecturii rezidenţiale nobiliare de la sfârşitul secolului al XIX lea, socotit cap de serie al acestui program arhitectural din Bucureşti. Edificiul a fost ridicat după planurile arhitectului Ion Berindei, după modelul reşedinţelor nobiliare pariziene (hotel de ville), realizat după moda epocii în stilul academic promovat de Ecole des Beaux-Arts de la Paris. Palatul Cantacuzino este amplasat pe ultimul tronson al Căii Victoriei, în vecinătatea altor reşedinţe ale protipendadei bucureştene, dispuse de-a lungul arterei, aproape de Palatul Regal. Ansamblul are două accese, unul principal din Calea Victoriei şi un acces secundar din strada gen. Gh. Manu, fostă lt. Lemnea nr.16. Incinta are ca punct de interes major corpul principal al palatului, amplasat în centrul parcelei, precum şi un corp secundar, folosit tot de proprietarii palatului, un mic pavilion de oaspeţi, amplasat în spatele palatului (V), două atenanse, poziţionate relativ simetric ca aşezare, faţă de intrarea secundară în incintă (S) şi parcul. Suprafaţa parcelei este mare pentru zona centrală bucureşteană (6638mp) conform planului cadastral actual. Palatul În prezent, în clădire funcţionează două instituţii publice: Sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor şi Muzeul "George Enescu" care îşi împart vechiul spaţiu rezidenţial. Partiul de rezidenţă nobiliară s-a dezvoltat conform unor prototipuri clasicizante, specifice sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Desfăşurarea încăperilor se grupează în jurul a două axe, una majoră, una secundară, cu o relativă simetrie a spaţiilor principale, în plan faţă de axul major. Parterul (Hochparter), amplasat la cca. 3,00 m deasupra cotei nivelului curţii, cuprinde zona reprezentativă de primire cu principalele piese, biblioteca, saloane, sufrageria, mica aulă pentru recepţii şi audiţii, axate de-a lungul unui hol central, care face legătura între intrarea principală şi ieşirea pe terasă. Spaţiile sunt rafinat decorate şi pictate. În prezent aceste spaţii sunt folosite ca spaţii de recepţie, audiţii, săli muzeale, birouri. La etajul I, toate încăperile orientate spre faţada principală au acces pe scara principală din laterala clădirii. Etajul I este mai reţinut ca decoraţie decât parterul. Parterul impresionează prin bogăţia ornamenticii, realizată cu tehnică şi materiale din cele mai preţioase. Intrarea este marcată de o marchiză, din structură metalică închisă cu sticlă, dispusă în consolă. În axul intrării există un prim hol, din care prin două scări mici în colimaçon, se poate accede la celelalte nivele. Din acest hol, câteva trepte din marmură conduc spre nivelul parterului propriu-zis, format dintr-un hol spaţios din care se accede spre camere. Partea rezervată muzeului cuprinde încăperi mari, bogat decorate: pereţii îmbrăcaţi în stuco-marmură, tavane cu profile şi ornamente sculptate cu decoraţii florale, executate în ipsos şi bronz. În fostul salon de muzică sunt prezente ornamente în ipsos, vitrouri colorate, fonduri mozaicate aurite, stuco-marmură pe pereţi şi un plafon pictat de pictorul G. D. Mirea, înfăţişându-i pe Apollo şi muzele sale. Partea rezervată la acest nivel Uniunii compozitorilor, cuprinde două săli mai importante: biblioteca şi sala de şedinţe. Biblioteca, cu o subpantă susţinută pe coloane de stuco-marmură cu o scară de lemn, are ca principală decoraţie pereţii cu lambriuri de lemn şi un tavan pictat de Vermont. Sala de şedinţe este înconjurată de panouri de lemn de stejar sculptat; pereţii şi tavanul sunt decorate cu efigii, vulturi, ghirlande, executate în ipsos şi colorate în tonuri închise. La etajul al doilea, toate camerele existente au căpătat funcţiunea de birouri. Pictura Nicolae Vermont realizează şase medalioane, dintre care trei semnate şi datate 1907. Două dintre ele, un cioban cu oile şi o ţărăncuţă cu cofa, sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu. Un subiect inedit este compoziţia înfăţişând mai mulţi tineri care petrec în iarbă verde, înveseliţi de un taraf de lăutari. Scena istorică de mari dimensiuni de pe peretele bibliotecii, "Judecata lui Stroe Leurdeanu", executată în 1909, ne prezintă măiestria sa într-o compoziţie monumentală, cu mari calităţi artistice, devenită una din lucrările de referinţă. Compartimentul central al plafonului sufrageriei este semnat Costin Petrescu. Compoziţia alegorică de la centru, într-o mişcare avântată, cu două personaje feminine şi mai mulţi îngeri, este o reuşită a geniului decorativ. În compartimentul din dreapta, un silen purtând pe cap o cunună de viţă-de-vie închină un pocal, iar în cel din stânga, un personaj feminin ţine în mână o torţă. Pictura plafonului din salonul de muzică este opera lui G. D. Mirea. Pentru executarea lor, artistul a făcut o călătorie de studii la Paris. Fiecare dintre ele înfăţişează câte o scenă alegorică, în cunoscutul stil poetic al pictorului. Sculptura Autorul sculpturii este Emil W. Becker. Intrarea principală a clădirii atrage în mod deosebit atenţia prin generozitatea şi somptuozitatea decoraţiei sculpturale. Faţada este decorată deasupra uşii de intrare cu un fronton circular, în cadrul căruia se află în centru stema princiară a Cantacuzinilor, evocând rangul nobiliar primit odinioară de strămoşii proprietarului, din partea împăratului austriac. .
View the embedded image gallery online at:
https://360.inp.org.ro/obiective/palatul-cantacuzino-bucuresti-tur-virtual-video?font-size=smaller#sigProId4125a253d7
Legături:
Localizarea pe hartă:
|
