Text Size
Curtea Veche, București
|
Tur virtual:
Ilustrație video:
Prezentarea monumentului: Curtea Veche – Bucureşti Cod LMI : B- I-s-A- 17896 Localizare : între str. Covaci şi str. Franceză; carou cadastral 13- 14. Datare : sec. XIV-XVIII Descriere Istoria construirii Curţii vechi poate fi grupată în următoarele etape principale: 1. CETATEA BUCUREŞTI sau CETATEA DÂMBOVIŢEI a fost construită de Vlad Ţepeş, între anii 1458 şi 1459. Ea constituie nucleul viitorului palat voievodal, care, în faza iniţială, îi va reproduce conturul exterior. Era alcătuit dintr-un parter cu plan dreptunghiular, desfăşurat în jurul unei curţi şi dintr-un subsol de aceeaşi formă. A fost distrus , parţial, în 1470, în urma unui asediu. I se păstrează toate fundaţiile şi partea inferioară a pereţilor perimetrali ai subsolului, pe laturile sale de est, vest şi nord. 2. CETATEA NOUĂ s-a construit pe ruinele cetăţii lui Vlad Ţepeş, între 1476 şi 1480, de Laiotă Basarab. Cetatea conservă, în mare, configuraţia celei vechi. Pereţii, păstraţi, parţial, doar la subsol, îi continuă pe cei ai cetăţii lui Vlad Ţepeş. Zidăria este alcătuită din bolovani mari cuprinşi între asize de cărămidă. La mijlocul secolului următor, la construirea palatului voievodal, toate zidurile interioare au fost desfăcute până la fundaţii, iar în sec. XIX, odată cu restructurarea zonei, a fost desfăcut complet şi peretele sud. Întrucât, în secolul XVI, la ridicarea palatului său, Mircea Ciobanul avea să dubleze zidăria celor două cetăţi din secolul XV la faţa interioară a mai multor pereţi perimetrali, astăzi, ea poate fi văzută (cât s-a păstrat) doar pe latura de vest, pe latura de est şi (în spatele zidăriei lui Mircea Ciobanul) în traveele de est ale laturii de nord. În timpul lui Radu de la Afumaţi, o jumătate de secol mai târziu, pereţii longitudinali ai cetăţii sunt dublaţi la exterior cu o zidărie făcută, neîngrijit, din cărămidă şi bolovani de râu cu dimensiuni diferite. Ea se păstreză pe latura de nord şi este vizibilă deasupra terenului actual. 3. PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA MIRCEA CIOBANUL. Palatul este început de Mircea Ciobanul în prima sa domnie (1545-1554). El se înscrie în conturul cetăţilor precedente, dar, prin suprimarea curţii interioare şi prin extinderea subsolului pe toată suprafaţa construcţiei, îşi modifică esenţial planul. Zidăria elementelor verticale (pereţi, stâlpi, pilaştrii), vădind preocupări decorative deosebite, este alcătuită din şiruri de bolovani de râu, din blocuri de piatră faţetate sau de dale de piatră, cuprinse între asize de cărămidă. În zidăria sitemului de boltire s-a folosit doar cărămida. Din subsol s-a conservat foarte bine zona de nord-vest. Nu s-a păstrat nimic din zidăriile parterului. 4. PALATUL VOIEVODAL - PERIOADA PĂTRAŞCU CEL BUN. În vremea lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557), palatului Voievodal i s-a adăugat o casă domnească, dincolo de extinderea făcută de Laiotă Basarab la mijlocul secolului anterior. Casa domească avea un plan dreptunghiular cu dimensiunile, la interior, de circa 25 m x 6 m. Pereţii erau din cărămidă şi bolovani făţuiţi, dar calitatea zidăriei nu atingea nivelul cele din timpul lui Mircea Ciobanul. Partea de nord a casei domneşti se află, acum, sub blocul Mociorniţa, iar partea de sud a fost demolată în secolul XIX. Se păstrează un fragment din peretele de vest, unul din peretele de est şi patru din cei şapte stâlpi ai pivniţei. 5. PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA MATEI BASARAB. Palatul şi-a păstrat aspectul din vremea lui Mircea Ciobanul şi Pătraşcu cel Bun până spre sfârşitul sec. XVI. Dar evenimentele dure (războaie, jafuri) la care este supus în repetate rânduri îl marchează puternic. La venirea pe tron a lui Matei Basarab (1632-1654), palatul era în pragul ruinării. Matei Basarab i-a rezidit, probabil, parterul şi i-a consolidat, pe alocuri, sistemul de boltire din subsol. În afara perimetrului existent se construiesc, în spaţiul îngust cuprins între zidul primelor două cetăţi şi casele domneşti clădite de Pătraşcu cel Bun, câteva camere cu planşeu de bârne şi, spre nord, o construcţie ce cuprindea mai multe bazine de cărămidă, conducte şi un cuptor pentru încălzirea apei. Din acestea nu se păstreză decât urme. 6. PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA GRIGORE GHICA. După incendiul şi jaful turcesc din 1660, palatul, grav avariat, este reparat şi, parţial, modificat de Grigore Ghica. Nu se cunosc în detaliu aceste modificări, se păstrează însă urmele zidurilor, parţial reconstituite, ale unui paraclis, clădit la nivelul parterului, în incinta corpului principal al palatului, la limita de nord-vest a acestuia. Dedesubt, un nou arc dublou, întegral de cărămidă, alăturat celui din vremea lui Mircea Ciobanul, consolidează – în dreptul peretelui estic al absidei altarului – bolta subsolului. El există şi astăzi. 7. PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA ŞERBAN CANTACUZINO (1678 -1688). Încă de pe vremea când era ispravnicul lui Gheorghe Duca, Şerban Cantacuzino se ocupă de construirea unui corp de clădire la nord de palat. La începutul secolului XVIII, un incendiu îl avariază puternic şi este, parţial abandonat. Mai există urme ale unui parter pardosit cu cărămizi. În perioada domniei, Şerban Cantacuzino restructurează complet spaţiul construit încă din secolul XV de Laiotă Basarab, cuprins între zidul cetăţii lui Vlad Ţepeş şi casele domneşti ridicate de Pătraşcu cel Bun în secolul XVI. Acum se zideşte şi se pictează Spătătăria cu stele – Spătăria mică – boltită cu un cilindru cu penetraţii, denumită pentru acest motiv, în actualul circuit muzeal, Camera cu lunete. Tot acum, la sud de casele lui Pătraşcu cel Bun, se ridică o încăpere din care au rămas numai fundaţiile. Şerban Cantacuzino s-a îngrijit, mai mult ca oricine până la el, şi de aspectul decorativ al palatului. Din păcate, doar mărturiile scrise atestă acest lucru. 8. PALATUL VOIEVODAL – PERIOADA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688-1714). La sosirea pe tron, Constantin Brâncoveanu dobândea un edificiu deja impunător. Aceasta nu-l opreşte pe domn să-i desăvârşească aspectul. Faţada capătă, la sud, două foişoare legate printr-o loggia. Urmele foişorului mare se află, acum, marcate pe peluza de la extremitatea de vest a palatului. Materialul litic recuperat (din care o coloană a fost montată, relativ recent, pe actuala terasă, în zona foste loggia) dă imaginea eleganţei lor. În dreptul loggiei, jumătatea de sud a palatului era ocupată de sala tronului (divanul mare), din al cărei perete de nord se păstreză un fragment, spre est se afla spătăria mică, zidită încă din vremea predecesorului său şi, spre vest, un mic apartament domnesc, azi dispărut. Dincolo de divanul mare, un culoar ducea spre intrarea în paraclisul lui Grigore Ghica, căruia Brâncoveanu, încă din primii ani ai domniei, îi adăugase o turlă şi o tâmplă şi îl zugrăvise. Edificiul a căpătat şi un nou nivel, dar datele despre el sunt lacunare. Se păstreză doar doi pereţi (unul deasupra divanului mare, altul deasupra spătăriei mici). Adăugarea acestui nivel a antrenat modificări în subsol, unde zidării noi, menite să sporească capacitatea sistemului de boltire, închid o parte din arcele longitudinale de descărcare, întregesc stâlpii cruciformi şi lăţesc arcele dublou existente. Anterior intervenţiilor întreprinse în perimetrul palatului, Brîncoveanu construise o nouă casă domnească ,,pe stâlpi de piatră" (folosiţi, ulterior, la parterul unei locuinţe din sec. XIX, păstrat până astazi). Peretele de est al acestei case domneşti, din care se conservă doar un fragment, era şi limita de est a complexului de clădiri ce constituia palatul brâncovenesc. 10.DECLINUL PALATULUI. PERIOADA FANARIOTĂ. Incendiile din 1718 şi 1719 (de pe urma cărora s-au modificat golurile din peretele de est al spătăriei mici, iar bogatele ancadramente de pe vremea lui Şerban Cantacuzino sau Constantin Brâncoveanu au fost înlocuite cu pietre tăiate simplu), războiul ruso-austro-turc din 1736-1739, cutremurul din 1738, războiul ruso-turc din 1768-1774, dar, mai ales, lipsa de fonduri şi lipsa de interes din timpul domniilor fanariote conduc la declinul Curţii Domneşti. După 1775, când Alexandru Ipsilanti îşi construieşte case noi pe dealul Spirii, lângă mănăstirea lui Mihai Vodă, Curtea Domnească de pe malul Dâmboviţei se va numi Curtea Veche. O ultimă încercare de a salva palatul a fost întreprinsă de Nicolae Mavrogheni (1786-1791). Dar el n-a reuşit să facă mai mult decât modificări minore în subsol, consolidând câteva arce slăbite. În 1798, Constantin Hangerli parcelează şi vinde la mezat tot terenul-liber sau construit-al Curţii Vechi. De acum încolo,câţiva ani se va dărâma şi se va construi fără discernământ. În 1847, după marele incendiu care a mistuit tot Bucureştiul, din vechile edificii ale Curţii Domneşti, rămâne doar biserica Buna Vestire. În a doua jumătate a secolului XIX, zona este tăiată de străzi noi. Caracterul lor comercial îi dau o culoare specifică şi o înviorează. Dar, între cele două războaie, magazinele încep să fie înlocuite cu depozite şi zona decade din nou. Între 1967 şi 1972, palatul voievodal a fost restaurat. Lucrările de restaurare, conduse de arh. N. Pruncu, au urmărit constituirea vestigiilor palatului intr-un muzeu. Muzeul Curtea Veche ocupă o suprafaţă de cca. 3500 mp, la nord de strada Franceză. Muzeul se învecinează la est cu Biserica BunaVestire, ctitorită în sec. XVI de Mircea Ciobanul, la sud-est cu Hanul lui Manuc iar la nord-vest cu Crama Domnească şi Curtea Sticlarilor.
View the embedded image gallery online at:
https://360.inp.org.ro/obiective/curtea-veche-bucuresti-tur-virtual-video?font-size=larger#sigProId65196e4ce8
Legături:
http://egispat.inp.org.ro Muzeul Bucureștiului Muzeul Curtea Veche - Palatul Voievodal Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional București
Localizarea pe hartă:
|
