Cod LMI CT-I- S- A- 02676 Denumire Situl arheologic "Cetatea Carsium" Localizare Hârşova, jud. Constanţa Datare sec. II, prima jumătate a sec. IX Istoric, descriere
Cetatea de la Hârşova, pe numele sau antic Carsium, a fost clădită pe malul Dunării în apropierea celui mai important vad de trecere spre Câmpia Ialomiţeană. Pe aici se asigura trecerea rapidă a mărfurilor de pe litoralul vestic al Mării Negre spre comunităţile umane din spaţiul sud-estic carpatic. Cetatea romană a fost construită cel mai târziu în primii ani ai secolului II p. Chr şi refăcută de împăraţii Constantin Cel Mare şi Justinian. Cetatea a avut rolul de a asigura paza şi apărarea celui mai important vad de trecere peste Dunăre care asigura legătura dintre comunităţile din Câmpia Română cu cele de pe litoralul vestic al Mării Negre, mai târziu cu lumea din sudul Peninsulei Balcanice. Pentru primele secole creştine ştim că aici a existat o viată economică înfloritoare. Dovadă sunt elementele de arhitectură descoperite încă din secolul trecut, confecţionate din marmură, număril mare de descoperiri- vase din ceramică, monede, sticlă. O viaţă comparabilă cu cea din marile metropole. Din nefericire, intervenţiile din evul mediu şi epoca modernă au distrus în cea mai mare parte aceste urme. În apropierea cetăţii apar aşezări rurale, unele înfloritoare. Există astăzi atât lângă Hârşova cât şi în apropiere de Ciobanul, Saraiu, Ghindăreşti, urmele unor astfel de aşezări săteşti. În epoca romană cetatea de la Hârşova s-a înscris în evoluţia limesului dunărean. A fost afectată de invaziile din secolele III-IV. O inscriptie de la Durostorum vorbeste despre luptele împăratului Aurelianus cu carpii pe care îi învinge între Carsium şi Sucidava. Cei care nu au fost ucişi şi nici trecuţi în stânga Dunării au fost colonizaţi într-un sat –vicus carporum, lângă Carsium. În epoca împăratului Constantin cel Mare cetatea este reclădită fără să se ştie, deocamdată, în ce consta aceasta. Abia în campaniile cele mai recente, in sectorul incintelor de vest, s-a descoperit restul unui turn de epocă romano-bizantină ce poate fi tocmai o fază din epoca constantiniană.
Şi alte descoperiri ilustrează viaţa de la Carsium în secolul al IV-lea. În fortificaţie s-au descoperit zidurile unei bazilici creştine, datată, probabil în a doua jumătate a secolului. În secolul al V-lea invaziile hunilor sunt deosebit de violente. Toată provincia este devastată. La pacea încheiată în anul 434 se menţionează, ca fiind în stăpânirea hunilor fortăreaţa Karsos din Thracia, cel mai probabil Carsium din Scythia Minor. Nu ştim ce efecte a avut această stăpânire. Probabil devastatoare. Aşa se explică prezenţa fortificaţie pe lista celor care au fost reclădite de împăratul Justinian, listă rămasă de la Procopius. Tot acum aşezarea devine reşedinţă episcopală dependentă de mitropolia din Tomis. Invaziile kutrigurilor, avarilor şi slavilor din secolul al VI-lea, cunoscute în alte centre din provincie au afectat şi Carsium. Viaţa romano-bizantină devine din ce în ce mai restrânsă. Aşezarea bulgarilor la sud de Dunăre întrerup definitiv legăturile politice şi administrative cu lumea bizantină. Din acest moment, istoria locurilor devine incertă. În a doua jumătate a secolului al X-lea, când bizantinii revin la Dunăre, cetatea de la Hârşova este reconstruită. Avem indicii cu privire la prezenţa genovezilor în secolul al XIII-lea. La sfârşitul secolului al XIV-lea cetatea, împreună cu întreaga Dobroge, este stăpânită de Mircea cel Bâtrân. Urmează cele peste 4 veacuri de stăpânire otomană, timp în care cetatea este prezentă în evenimentele istorice. Pe aici trec oştirile lui Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul. Fortificaţia este refăcută şi o găsim în documentele epocii. La 1651, Evlia Celebi scrie că Hârşova avea 1600 case, geamii, grădini de zarzavat, era apărată de o fortificaţie de 3000 paşi ce se ridica pe malurile Dunării. Din secolul al XIX-lea ştirile despre aceasta se înmulţesc. Contele de Langeron, von Moltke, von Saar zugrăvesc imaginea fortificaţiei şi întocmesc chiar planurile acesteia. Interesul pentru fortificaţie se explică prin faptul că în epoca războaielor dintre Rusia, Austria şi Imperiul Otoman, cetatea işi păstrează rolul de punte de legătură (cap de pod) între Dobrogea şi Muntenia. În urma războiului dintre anii 1826-1829, prin Tratatul de pace de la Adrianopol Rusia impune Porţii să-şi dărâme fortificaţiile de pe malul drept al Dunării. Cetatea de la Hârşova, una din cele mai importante în epocă, este aruncată în aer. Lângă ea rămâne oraşul medieval a cărei viaţă se stinge încet, încet, pentru a face loc, după numai cîteva decenii, aşezării moderne. La mijlocul secolului al XIX-lea mocanii ardeleni se stabilesc în număr mare aici şi începe construcţia oraşului nou. Evident, ruinele cetăţii au devenit "cariere" de piatră. Aşa a găsit Vasile Pârvan cetatea de la Hârşova în primele vizite aici. Mai apoi, în anul 1946, Grigore Florescu, care în anul 1943 a derulat o campanie de sapaturi la Carsium, cerea insistent autorităţilor centrale să intervină şi să pună capăt acţiunii de distrugere a cetăţii de la Hârşova. Ca aspect şi cronologie, cetatea de la Harsova este unică pe acest segment al Dunării. Unicitatea este dublată de aspectul zonei în care s-a dezvoltat, o ridicătură stâncoasă declarată rezervaţie peisagistică încă din anul 1943.
