Text Size
Biserica Stavropoleos, București
|
Tur virtual:
Ilustrație video:
Prezentarea monumentului: Ansamblul Bisericii Stavropoleos, alcătuit din: Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Sf. Athanasie cel Mare” Casă parohială și lapidarium Turn clopotniță Cod LMI: B-II-a-A-19464 Localizare: București, str. Poștei nr. 6, sector 3 Datare: 1724, înc. sec. XX La începutul secolului XVIII, sosește în București, călugărul grec Ioanichie, născut în Epir, eparhie a arhiepiscopiei Pogoniana. Se stabilește la un metoh al acestei arhiepiscopii și anume la mănăstirea Ghiorma Banul, al cărei egumen devine în curând. În anul 1722, cumpără, în mahalaua Hanul Grecilor, un teren pe care va construi un han cu etaj. Pe terenul dăruit de boierul Grigore Greceanu la 1 iunie 1724, egumenul Ionanichie construiește, în hanul său din mahalaua Grecilor, o biserică terminată la 30 octombrie 1724. Biserica de atunci este reprezentată în tabloul votiv din pronaosul bisericii Stavropoleos: de dimensiuni modeste, cu turlă, fără pridvor și abside laterale. Pisania bisericii consemnează: ”Acestă sfântă și dumnezeiască biserică s-au zidit întru slava lui Dumnezeu și întru cinste și pomenire celor întru chip de foc și stăpânitori a cetelor, Mihail și Gavril. Întru a doua domnie a pre înălțatului și pre înțeleptului stăpân Domn Domnului Ioan Nicolae Alixandru Voevod a toată Ungrovlahia, vlădicind pre sfințitul mitropolit Kir Daniil; cu toată cheltuiala pre cuviosul întru ieromonahi și arhimandrit Kir Ioanichie den eparhia Pogonianis den satul ot Ostanica. În anul de la spășenia lumii 1724. Octovrie 30”. În anul 1726, Ioanichie devine mitropolit al Stavropolei și exarh a toată Caria, moment din care, ctitoria sa din București se va numi Stavropoleos. El mărește biserica, în anul 1728, adăugându-i pridvorul și absidele laterale ale naosului și mărindu-i altarul, aducând biserica la forma actuală. După moartea ctitorului, în anul 1742, averea mănăstirii scade datorită proastei administrări, aceasta acumulând multe datorii, ajungând ca, la începutul secolului XIX să fie numărată printre mănăstirile sărace. Cutremurele din anii 1802 și 1838 avariază ansamblul. În anul 1841 sunt dărâmate clopotnița și turla bisericii. În anul 1855 sunt dărâmate zidurile dinspre stradă, care erau în pericol de prăbușire. Hanul este desființat în perioada 1863-1871. În paralel cu degradarea sa fizică, crește interesul pentru calitățile artistice ale monumentului. Deși demolarea sa este cerută în repetate rânduri, autoritățile se opun. În anul 1858, arhitectul Johann Schlatter, căruia i se solicită de către ministrul cultelor punctul de vedere asupra solicitării de demolare, insistă că biserica trebuie păstrată și restaurată. În raportul său acesta afirmă că: ”Această biserică este singurul monument din clădirile cele vechi originale din Capitală. De aceea sunt de părere că ar fi de dorit un asemenea monument de arhitectură ortodoxă și cu asemenea lucrătură să se susție și să se restaureze, păstrându-i-se formele și caracterul în interesul artei.” În anul 1897 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice îi încredințează arhitectului Ion Mincu restaurarea bisericii. Iată ce scria acesta despre biserică într-un articol publicat în ziarul ”Epoca”, la 25 martie 1904:”... Caracterul deosebit, impresiunea de veselie, eleganță și cochetărie ce resimțim cu toții în fața bisericii Stavropoleos nu se poate datora în mod exclusiv nici coloanelor, nici balustradelor, nici picturilor; ea se datorește tuturor împreună, pentru că ele se completează unele pe altele, pentru că balustradele à jour stau în bună înțelegere cu formele răsucite ale coloanelor, cu fantezia elegantă a arcadelor, și acestea cu ușoarele arabescuri din timpane, pentru că, în fine, suprimarea unuia din aceste elemente, fie el chiar cel mai puțin artistic, luat în parte, ar scădea, fără îndoială, valoarea întregului.(....)Fără a fi concepută în ”stilul bizantin pur”, și poate tocmai din această pricină, ea ne reprezintă un foarte prețios ”model tip”, care înseamnă capătul drumului artelor parcurs de bunii și străbunii noștri, capătul unui drum (...) pe care noi îl numim ”stilul românesc”. Biserica Stavropoleos este, prin urmare, pentru noi, ultima manifestare a evoluțiunii artei pământene și capătul la care va trebui reînnodat firul tradițiunii, conducător și sursă de inspirațiune a viitoarelor noastre generații de artiști.” Lucrările de încep în luna august 1904 și durează până în anul 1908, când restaurarea bisericii este încheiată, mai puțin pictura interioară. Bisericii i se ridică o turlă, care se dorește o reconstituire a celei din tabloul votiv. Într-un raport către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, din ianuarie 1900, Mincu propusese ca: ”Monumentul reconstruit să se înconjure, pe trei din laturile sale, cu galerii sau portice deschise, construite în același stil cu dânsul și care să formeze, pe de o parte un cadru interesant și demn, iar pe de altă parte să servească drept muzeu deschis, în care și-ar găsi bun loc atâtea fragmente de arhitectură pământeană.” Proiectul atenanțelor, alcătuite din clopotniță, locuința intendentului și încăperile muzeului, este înaintat Comisiunii Monumentelor Istorice spre aprobare abia în anul 1908, după încheierea lucrărilor de restaurare a bisericii.Acestea, pe lângă scopul practic, doreau să reamintească vechile clădiri de altă dată ale bisericii și să creeze un cadru armonios bisericii, care era izolată și scoasă din scară de ”binalele moderne și banale” (Ion Mincu) din jurul său. Muzeul urma să servească păstrării obiectelor artistice și religioase ale bisericii, dar și a elementelor artistice originare (arhitectură, pictură, sculptură), care au fost înlocuite la restaurare, datorită stării lor foarte avansate de degradare. Lucrările demarate în anul 1909 se încheie în anul 1912. In interior nu ne–a fost permis accesul, de aceea panorama este incompletă. Sperăm ca să obţinem accesul in viitor şi să o completăm.
Legături:
Localizarea pe hartă: |
